Via Transilvanica - Concept Via Transilvanica - Concept

Concept

Via Transilvanica este un drum de lungă distanță, un concept cunoscut și întâlnit în întreaga lume, fie că e vorba de drumuri de pelerinaj, cum ar fi El Camino, calea Sfântului Iacob sau traseele de lung parcurs sălbatice, din America de Nord, precum Appalachian Trail.

Viziunea noastră este să avem un traseu de lungă distanță de clasă mondială, care leagă regiuni şi comunităţi diverse, care ne permite să descoperim împreună Transilvania şi România având parte de trăiri şi experienţe unice într-un cadru natural şi cultural autentic, variat şi cu care să ne mândrim pentru totdeauna atât local cât şi internaţional.

Signalistica proiectului este parte integrantă din conceptul general, astfel că am gândit un traseu pe care nu are voie să se rătăcească nici un drumeț. Pe cei mai bine de 1400 km drumeții vor găsi simbolul traseului sub forma bornelor din piatră naturală (andezit) instalate din km în km, alături de stâlpi cu indicatoare în intersecții și marcaje cu vopsea foarte dese. Aceste borne din andezit sunt opere de artă sculptate individual în cadrul taberelor de sculptură din campusul Tășuleasa Social de către artiști sculptori români sau străini. Bornele sunt elementul identitar care fac din Via Transilvanica una dintre cele mai mare expoziții de sculptură în aer liber din lume pe care vă invităm să o descoperiți în mișcare.

Donează

Contribuie și tu la mentenanța și dezvoltarea traseului Via Transilvanica, printr-o donație simplă sau recurentă!

Donează
Completează chestionarul!
Gândurile tale ne pot fi de folos, completează chestionarul despre aplicația Via Transilvanica!
Spre pagină