Ghid VT

Ghidul Drumețului este una dintre resursele cele mai importante care stau la dispoziția drumeților. El a fost scris de către Szekely Anna, director executiv la Tășuleasa Social, care împreună cu o echipă formată exclusiv din femei, de diferite vârste, au documentat an de an, porțiunile de traseu în lucru.

Ghidul conține un capitol introductiv de sfaturi generale, apoi descrierile detaliate ale traseului, împărțit nu doar pe cele opt ținuturi, dar chiar pe zile, astfel încât, planificarea drumeției să fie intuitivă. Am estimat dificultatea și durata traseului, cu gândul că aproape oricine ar putea să îl parcurgă. Pentru fiecare zi de traseu, ghidul pune la dispoziție harta, profilul cu diferența de nivel, informații legate de infrastructură, inclusiv cazare, informații turistice și o descriere a traseului.

Ghidul este disponibil în cinci limbi: română, engleză, germană, maghiară și spaniolă. El poate fi descărcat gratuit sau cumpărat din magazinul online!

Ghidul Drumețului este un altfel de ghid de drumeție. Este înainte de toate, scrisoarea noastră de dragoste și manifestul pentru noul tip de turism pe care vrem să-l promovăm în România. Deși este o resursă tehnică de încredere, ne place să ne gândim că înainte de toate, ghidul este o carte care să facă poftă de mers la drum. Care să trezească dorul de ducă!

Ghidul Drumețului este în continuă dezvoltare. Pe măsură ce trece timpul, pot apărea modificări de-a lungul celor 1.600 de km. Echipa noastră face tot posibilul ca informația din ghid să fie actualizată periodic și să corespundă cu realitatea de pe traseu.

Pe lângă Ghid, am creat o serie de cinci filmulețe care te vor ajuta să te pregătești de VT.  Acestea îți vor răspunde la întrebări precum: ce îmi pun în rucsac? Cum mă îmbrac? Care e treaba cu câinii? Dar cu urșii? Click aici ca să le vezi.

Ghidul Drumețului

Deschide și descarcă gratuit
Ghid VT - RO
Ghid VT - EN
Ghid VT - DE
Ghid VT - HU
Ghid VT - ES

Ghidul Biciclistului

Deschide și descarcă gratuit
Ghid biciclisti VT - RO
Ghid biciclisti VT - EN
Donează
Contribuie și tu la mentenanța și dezvoltarea traseului Via Transilvanica, printr-o donație simplă sau recurentă!
Hai să ținem legătura!
Mergi în direcția drumului care unește! Abonează-te la newsletter pentru știri, povești și anunțuri speciale despre traseu și comunitate.